Goală ești simplă,

ca o mână de-a ta,

netedă, pământeană, rotundă, transparentă,

ai linii ca luna, umbre ca pomii,

goală ești subțire ca spicul de grâu,

goală ești albastră ca o noapte cubană,

ai străluciri de stele în păr,

goală ești enormă și galbenă

ca vara într-o biserică de aur,

goală ești mică precum degetul tău mic,

rotundă, subțire, trandafirie până în zori

când te adâncești în lumea subterană

ca într-un lung tunel de haine și frământări,

strălucirea ta se stinge, se îmbracă, dispare

și-ți rămâne goală doar mâna...

              Pablo Neruda

Intaia seara - Primera velada

 

 

Era nespus de dezbracata
Si arbori falnici indiscreti, 

La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.

Sedea in jilt aproape goala
Cu mainile pe piept..arici
Si-i frematau pe pardoseala
Picioarele-i atat de mici.

 

Ii sarutai subtirea-i glezna.
Ea rase-atunci.Un ras brutal
Cu triluri limpezi care-n bezna
Sunau matanii de cristal.

 

Ea piciorusele-si retrase.
"Te rog sa incetezi "-rosti
Iar rasul care-ncurajase
Parea acum a pedepsi.

 

Cu buzele infrigurate
O sarutai pe ochi, discret
Ea , capul dundu-si-l pe spate
Imi zise-atuncea "Mai incet !"

 

"As vrea sa-ti spun doua cuvinte..."
 Restul in san i-am azvarlit
 Cu sarutarea mea fierbinte,
 Iar , ea a ras si s-anblanzit.

 

Era nespus de dezbracata
Si falnici arbori indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.

 

Arthur Rimbaud

 

 

 

 Primera velada

Desnuda, casi desnuda;
y los árboles cotillas
a la ventana arrimaban,
pícaros, su fronda pícara.
Asentada en mi sillón,
desnuda, juntó las manos.

Y en el suelo, trepidaban,
de gusto, sus pies, tan parvos.
–Vi cómo, color de cera,
un rayo con luz de fronda
revolaba por su risa
y su pecho –en la flor, mosca ,

–Besé sus finos tobillos.
Y estalló en risa, tan suave,
risa hermosa de cristal.
desgranada en claros trinos…

Bajo el camisón, sus pies
–¡Basta, basta!» –se escondieron.
–¡La risa, falso castigo
del primer atrevimiento!

Trémulos, pobres, sus ojos
mis labios besaron, suaves:
–Echó, cursi, su cabeza
hacia atrás: «Mejor, si cabe…!

Caballero, dos palabras…»»
–Se tragó lo que faltaba
con un beso que le hizo
reírse… ¡qué a gusto estaba!

Desnuda, casi desnuda;
y los árboles cotillas
a la ventana asomaban,
pícaros, su fronda pícara.

 

 

AR TREBUI - DEBERÍAMOS

 

 

Ar trebui să ne naştem bătrâni,

Să venim înţelepţi,

Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,

Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc

Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.

Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,

Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,

Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,

Să fim copii la naşterea fiilor noştri.

Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,

Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,

Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,

Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...

Ana Blandiana

 

DEBERÍAMOS

 

Deberíamos nacer ancianos,
despiertos, capaces de decidir
nuestro destino en la Tierra,
saber desde la primera encrucijada
qué camino tomar
y que irresponsable sólo sea
el deseo de ir más lejos.
Después, hacernos al caminar,
aún más y más jóvenes,
maduros y fuertes alcanzar
las puertas de la creación,
traspasarlas y entrar enamorados
a la adolescencia,
ser niños cuando nazcan nuestros hijos.
Igual serían siempre más viejos que nosotros,
nos enseñarían a hablar,
y nos mecerían para dormirnos,
desapareceríamos cada vez más,
seríamos cada vez más pequeños,
como un granito de uva, de arveja o de trigo...

Picioarele mele nu-s de cristal primăvară - Mis pies no son de cristal, primavera

 

 

 

Nici-un loc nu-i al nostru

dar ne-am întins precum ceva definitiv,

aparţinem unei sângerări de culori,

unui sabotaj,

unei revoluţii prea stranii,

infernului nou

ce le slăbeşte anilor aorta.

 

Delincvenţi de drept comun, pricepuţi doar la arta furtunii,

acumulăm orizonturi de bandă largă

ce se destramă abia atingându-le,

piratăm anemone, lumina duminicii,

sărutările lungi, la fel şi marea.

 

Catedralele mele de zahăr

ţin predica tăcerilor care te piaptănă

cele ce niciodată n-ar cuteza să sară

peste rigurosul regim al vizitelor,

şi în locuinţe ieftine

cu limba precum mocheta

şi soba tuşindu-şi plămânii

proclamă o iubire a binecuvântatei mizerii.

 

Picioarele mele nu-s de cristal, primăvară,

dar nu mă pot văicări,

plâng cărţile mele din pântec,

se îmbată de noapte şi de pucioasă,

îmi împrumută peisaje de alamă,

lacuri negre, scorpioni precum florile,

lagune rănite de sex şi provocări.

 

Nu te grăbi să mă sperii, primăvară,

că tot ce spun e prostie făcută din papură

cu multe cruci în faţă

şi un singur şanţ unde să doarmă visele.

 

 

Marián Raméntol Serratosa

 

 

MIS PIES NO SON DE CRISTAL, PRIMAVERA.

 

 Ningún lugar es nuestro
 aunque yazcamos como si fuéramos algo definitivo,
 pertenecemos a una sangría de colores
 a un sabotaje,
 a una revolución demasiado extraña,
 al nuevo infierno
 que enflaquece la aorta de los años.

 

 Delincuentes de lo común sin más arte que la tormenta,
 almacenamos horizontes de banda ancha
 que se deshacen con sólo tocarlos,
 pirateamos anémonas, la luz del domingo,
 los besos largos y el mar.

 

 Mis catedrales de azúcar
 siguen predicando los silencios que te peinan
 aquellos que nunca se atreverían a saltarse
 el riguroso régimen de visitas,
 y en habitaciones baratas
 con la lengua enmoquetada
 y la estufa tosiendo sus pulmones,
 pregonan un amor de miseria bendecida.

 

 Mis pies no son de cristal, primavera,
 pero no puedo quejarme,
 mis libros lloran por debajo de las ingles,
 se emborrachan de noche y azufre,
 me prestan paisajes de latón,
 negros lagos, alacranes como flores,
 y lagunas heridas de sexo y desafíos.

 

 No te me vayas a asustar, primavera,
 que todo cuanto digo es tontería hecha de esparto
 con muchas cruces en la frente
 y una sola cuneta donde dormir los sueños.

 

13 randuri pentru viata - 13 líneas para vivir - Gabriel García Márquez

 

 

1.Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine


2.Nu merita sa plangi pentru nimeni iar cei care merita, nu te vor face sa plangi.

3.Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa."

4.Un prieten adevarat, te prinde de mana si-ti atinge inima

5.Cea mai stranie forma de a indeparta pe cineva, este a sta langa el si a sti ca nu-l vei putea avea niciodata

6.Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist,pentru ca nus e stie cine se poate indragosti de zambetul tau.

7.Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o anumita persoana esti intreaga lume"

8.Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine.

9.Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite, inainte de a cunoaste persoana potrivita, pentru ca atunci cand o vei cunoaste, in sfarsit, sa stii sa fii recunoscator.

10.Nu plange pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut.

11.Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi increderea si doar sa ai grija in cine ai incredere si a doua oara.

12.Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu, inainte de a cunoaste pe cineva si de a astepta ca acea persoana sa stie cine esti tu.

13.Nu te agita atat, lucururile cele mai bune se petrec cand le astepti mai putin

NU UITA: TOT CEEA CE SE PETRECE ARE UN ANUMIT SENS

 

Gabriel Garcia Marquez

 

1. Te quiero no por quien eres, sino por quien soy cuando estoy contigo.

2. Ninguna persona merece tus lágrimas, y quien se las merezca no te hará llorar.

3. Sólo porque alguien no te ame como tú quieres, no significa que no te ame con todo su ser.

4. Un verdadero amigo es quien te toma de la mano y te toca el corazón.

5. La peor forma de extrañar a alguien es estar sentado a su lado y saber que nunca lo podrás tener.

6. Nunca dejes de sonreír, ni siquiera cuando estés triste, porque nunca sabes quién se puede 

   enamorar de tu sonrisa.

7. Puedes ser solamente una persona para el mundo, pero para una persona tú eres el mundo.

8. No pases el tiempo con alguien que no esté dispuesto a pasarlo contigo.

9. Quizá Dios quiera que conozcas mucha gente equivocada antes de que conozcas a la persona

    adecuada, para que cuando al fin la conozcas sepas estar agradecido.

10. No llores porque ya se terminó, sonríe porque sucedió.

11. Siempre habrá gente que te lastime, así que lo que tienes que hacer es seguir confiando y sólo ser

     más cuidadoso en quien confías dos veces.

12. Conviértete en una mejor persona y asegúrate de saber quién eres antes de conocer a alguien más

     y esperar que esa persona sepa quién eres.

13. No te esfuerces tanto, las mejores cosas suceden cuando menos te las esperas.

Recuerda:
"TODO LO QUE SUCEDE, SUCEDE POR UNA RAZÓN"

 

 

Când vine primăvara și nu sunt cu tine ...Cuando venga la primavera y yo no esté contigo

 

 

 Când vine primăvara și nu sunt cu tine și sunt uscate și pământul și cerul gurii tale, plantează un arbore în curte. Un arbore care să fie puternic și voinic -€“ un stejar sau un cedru -€“ ca să poată susține anotimpul păsărilor. Udă-l zilnic cu apa în care ți-ai spălat mâinile, pentru ca vântul să învețe să țeasă mângâierea. Și lasă-l să crească, fără să existe gură de om care să indrăznească să muște rădăcinile lui amare. Fii egoistă pentru că viața e prea scurtă ca s-o împarți. Și fă ca arborele tău să fie numai al tău, cu toată vigoarea puterii lui vegetale, pentru ca nimeni să nu vină să-și dispute cu tine răcoarea lui.

Când vine toamna, dacă nu m-am întors încă, înfige o potcoavă în poartă. Când vin prietenii noștri comuni și îți vorbesc de gustul amar al argilei și elogiază animalele din grădină ta… Dar când se duc,  după cină, închide ușile ca să nu se întoarcă.

Când vine vara, așteaptă-mă, dar păstrează toată sarea mărilor în casa ta…

 Și când vin ploile, dacă nu m-am întors încă la inima ta, atunci  du-te în curte, și sapă o fântână în care să încapă  oasele tale.

 

 

Gabriel Garcia Marquez

 

 

Cuando venga la primavera y yo no esté  contigo y estén secos la tierra y tu paladar, siembra un árbol en el patio. Un árbol que sea poderoso y corpulento – un roble o una ceiba – para que pueda sostener la estación de los pajaros. Riégalo diariamente con el agua en que lavaste tus manos, para que el viento aprenda a tejer la caricia. Y déjalo crecer, sin que haya boca humana que se atreve a morder sus raices amargas. Sé  egoista porque la vida es demasiado corta para compartirla. Y haz que tu árbol sea solo tuyo, con todo el vigor de su poderio vegetal, para que nadie venga a disputarte su frescura.

Cuando llegue el otoño, si aún no he regresado, clava una herradura en la puerta. Cuando vengan nuestros amigos comunes y te hablen del sabor amargo de la arcilla y elogien los animales que han crecido en tu huerto…Pero cuando se marchen, ya después de la cena, cierra las puertas para que no vuelvan.

Cuando llegue el verano, espérame, pero guarda toda la sal de los mares en tu casa…

Y si cuando lleguen las lluvias no he regresado aún a tu corazón, entonces vete al patio, y cava un pozo donde quepan tus huesos.

 

 

Luciditate - Lucidez

 

 

 

Cuvintele tale: „alături”, „mereu”...
Să nu le mai spui. Nu minți.
O, dragul meu,
Curând nu vom mai fi.

Chiar dacă moartea ne lasă
Liberi sub soare,
Cu pâine pe masă,
Cu vinul cel dulce-n pahare,

Tot o să treacă iubirea...Nici n-o să știm.
Fără de veste-o să treacă...
Pe-aprinsul nostru chilim
Se lasă-o lumină săracă.

Ne vom privi. Ești același, acel
Pe care l-am strâns în adânc...
Și sunt toate la fel
Și iată- nu te mai strâng.

Ca o apă se smulge din noi
Iubirea...Pe țărm am rămas
Fără zâmbet, ca stâncile...valul s-a tras...
Nu mai suntem amândoi.

 

 

 

LUCIDEZ

 

Esas palabras: "Siempre juntos..." "Siempre...",
no las repitas, no mientas.
Oh, amado,
pronto no existiremos!

Aun si la muerte nos dejara
vagando bajo el sol,
con el pan en la mesa
y el dulce vino en las copas,

se irá el amor... Pero no lo sabremos.
Sin advertirnos, pasará...
Sobre nuestra envoltura abrasada
cae una luz indigente.

Nos miraremos. Eres el mismo, aquél
que yo abracé hasta lo más profundo...
Todas las cosas son iguales.
Ahora no te abrazo.

Se va el amor como el agua que corre...
Nosotros nos quedamos a la orilla.
No tenemos sonrisas como rocas sin olas.
Tal vez ya no existimos.

 

 

Veni-vor iarăşi negre rîndunele... - Volverán las oscuras golondrinas

Veni-vor iarăşi negre rîndunele
ce în balconu-ţi cuiburi şi-or găti,
şi înc-o dată, cu-aripi jucăuşe,
în geamuri ţi-or lovi;
dar cele ce se-opreau din zbor să vadă
la tine – nuri, la mine – bucurii,
cele deprinse cu-ale noastre nume...
acelea... n-or veni!

Veni-vor iarăşi mîndri caprifoi
grădinii tale zidul a-i sui,
şi înc-o dată, chiar mai plini de vrajă,
pe seară-or înflori;
dar cei scăldaţi de boabele de rouă
al căror tremur stam a-l iscodi,
şi ce cădeau ca lacrimi ale zilei...
aceia... n-or veni!

Veni-vor iarăşi în auz să-ţi sune
ale iubirii şoapte-atît de vii;
din somnul ei adînc inima-ţi poate
atunci o vor trezi;
dar mut, răpit, în sfîntă-ngenunchere,
cum la altar pe Domnul l-ai slăvi,
cum eu te-am fost iubit..., nu-ţi face vise:
aşa nu te-or iubi!

Gustavo Adolfo Bécquer

Volverán las oscuras golondrinas

Volverán las oscuras golondrinas
en tu balcón sus nidos a colgar,
y, otra vez, con el ala a sus cristales
jugando llamarán;
pero aquéllas que el vuelo refrenaban
tu hermosura y mi dicha al contemplar,
aquéllas que aprendieron nuestros nombres...
ésas... ¡ no volverán !

Volverán las tupidas madreselvas
de tu jardín las tapias a escalar,
y otra vez a la tarde, aun más hermosas,
sus flores se abrirán;
pero aquéllas, cuajadas de rocío,
cuyas gotas mirábamos temblar
y caer, como lágrimas del día...
ésas... ¡ no volverán !

Volverán del amor en tus oídos
las palabras ardientes a sonar;
tu corazón, de su profundo sueño
tal vez despertará;
pero mudo y absorto y de rodillas,
como se adora a Dios ante su altar,
como yo te he querido..., desengáñate:
¡ así no te querrán !

Dincolo de iubire - Más allá del amor

Toate ne ameninţă:

timpul care împarte pe viu,

precum macetele vipera,

pe cel care-am fost de cel ce voi fi,

conştiinţa şi transparenţa străbătută,

ochii, orbiţi de lumină,

numele noastre ce se înalţă între tu şi eu,

aidoma unor pustiuri neînvinse de vreo trompetă.

Nici visul cu imaginile răzbite,

nici delirul cu spuma-i profetică,

nici iubirea cu dinţi şi cu unghii,

nici ele nu ne ajung.

Dincolo de noi, la frontierele lui a fi şi a se afla,

ne cheamă o viaţă mai blândă.

Afară, noaptea respiră, cucereşte tării

doldora de frunzişuri, de oglinzi ce reflectă

fructe, gheare şi ochi,

de corpuri, făcându-şi drum spre alte corpuri.

Culcă-te aici, pe litoralul spumos,

nu cădea în melancolie:

tu de asemenea aparţii astei nopţi.

Răspândiţi-vă, zori, respiraţi,

pulsează, o, stea fragmentară,

cupă a zilei ce naşte,

pâine care înclini balanţa spre auroră,

pauză de sânge între prezent

şi alte noţiuni neconcepute.

 

Octavio Paz

 

 

Todo nos amenaza:

el tiempo, que en vivientes fragmentos divide

al que fui

del que seré,

como el machete a la culebra;

la conciencia, la transparencia traspasada,

la mirada ciega de mirarse mirar;

las palabras, guantes grises, polvo mental sobre la yerba,

el agua, la piel;

nuestros nombres, que entre tú y yo se levantan,

murallas de vacío que ninguna trompeta derrumba.

 

Ni el sueño y su pueblo de imágenes rotas,

ni el delirio y su espuma profética,

ni el amor con sus dientes y uñas nos bastan.

Más allá de nosotros,

en las fronteras del ser y el estar,

una vida más vida nos reclama.

 

Afuera la noche respira, se extiende,

llena de grandes hojas calientes,

de espejos que combaten:

frutos, garras, ojos, follajes,

espaldas que relucen,

cuerpos que se abren paso entre otros cuerpos.

 

Tiéndete aquí a la orilla de tanta espuma,

de tanta vida que se ignora y se entrega:

tú también perteneces a la noche.

Extiéndete, blancura que respira,

late, oh estrella repartida,

copa,

pan que inclinas la balanza del lado de la aurora,

pausa de sangre entre este tiempo y otro sin medida.

 

 

 

Sabilulungan..poate că nimicul ..quizá la nada / sea un estado

 

 

poate că nimicul

este o stare

în care moartea

 și-a construit

o piramidă răsturnată

poate că dragostea

este o iluzie

 în care se scaldă

nefericirea

ca-ntr-o piscină termală

poate că imaginea ta

 ca o gheisha pe retină

îmi va elibera mintea

și te va îmbrățișa

până dincolo de moarte

poate că zâmbetul tău

nu era pentru mine

dar ziua aceasta

 ca o ghilotină

mi-a retezat sufletul

transformându-l în pulbere

cu mirosul nopților

 în care tu nu vei mai

 

 

 

quizá la nada / sea
un estado / en el cual
la muerte se haya edificado
una pirámide invertida /
quizá el amor /
sea una ilusión / en la cual
se baña la desdicha /
como en una piscina termal
/ quizá tu imagen /
como una geisha en la retina /
libere mi mente /
y te abrace /
hasta después de la muerte
/ quizá tu sonrisa
/ no fuese para mí /
pero este día / como una
guillotina / me ha cercenado
al alma transformándola
en polvo / con
el aroma de las noches en
que / tú ya no estarás 

 

 

Sonet 145 Chiar dacă buzele-ţi ciopli - SONETO CXLV Esos labios que la propia mano del Amor dibujó

 

 

 

Chiar dacă buzele-ţi ciopli
Iubirea însăşi, tu-mi arunci
"Urăsc", deşi prea bine ştii,
Ţi-s rob în toate... Dar atunci
Se-nduioşează Ea, certând
În grabă, gura ce ştia
Doar graiul îngerilor, sfânt,
Şi dulce sfat îi dă, aşa:
"Sfârşeşte blând ce-ai început
Cum albe, zorile de sus
Urmează îngerul căzut
Al nopţilor"... Atunci ai spus
Cuvânt ce viaţă îmi dădu:
"Urăsc, dar nu pe tine, nu"...

 William Shakespeare

 

 Esos labios que la propia mano del Amor dibujó

susurraron el sonido que decía "te odio"

a mí que languidezco por ella

Pero cuando ella vió el estado en el que estaba

directo a su corazón vino la piedad

trocando esa lengua nunca tan dulce

que fue usada para dar una gentil condena;

Y a pesar de que fue algo para lamentar

ese "te odio" que ella alteró con un final

que le siguió como un gentil día

le sigue a la noche, como quien encuentra

el cielo que del infierno se aleja.

El odio de ese "te odio" ella alejó

y salvó mi vida diciendo "a tí no".

William Shakespeare

Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale -

 

 

Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale;
 Si-s ca zapada-n soare; ca ceara-n foc; si sunt
 Ca norul care fuge pe cer batut de vânt...
 Si în zadar, Madona, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ti lovitura porni ucigatoare,
 Ca nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
 Si numai de la tine purced vânt, soare, foc,
 Cari m-au adus în asta nefericita stare.

Obrazul tau mi-i soare; gândirile-s sageata;
 Dorinta - foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
 Sa-mi ia vederea, sa ma aprinda si strapunga.

Iar îngerescul cântec si dulcile-ti cuvinte
 Cu gingasul lor suflu, care m-au scos din minte,
 Sunt vântul fara mila ce viata mi-o alunga.

Francesco Petrarca

Amor me ha puesto como blanco a flecha,
como al sol nieve, como cera al fuego,
y como niebla al viento; y ya estoy ronco
de pediros piedad, sin que os importe.

Salió el golpe mortal de vuestros ojos,
contra el que nada vale tiempo o sitio;
parece un juego, mas de vos proceden
el fuego, el sol y el viento en que me encuentro.

El pensamiento es flecha, sol el rostro,
fuego el deseo; así con estas armas
me hiere Amor, me ciega y me deshace;

y el canto angelical y las palabras,
y el dulce aliento donde no me salvo
son el aura y ante ella huye mi vida.

 

 

Cand iti spun - Cuando te digo

 

 

Cand iti spun te iubesc, ajung atat de departe,
ca o gazela fugarita prin teritoriile mortii
purtand la gat, ca salba, dintii unui leopard
cu corpul lui cu tot,
asa imi e iubirea,
ca si cum tu, cand ti-ai pus inelul de logodna,
ar fi trebuit sa porti si tonele de roca
de unde a fost extras aurul.
Cand iti spun te iubesc de multe ori  nici nu iti spun,
ca si cum ai fi surda, ma asculti,
ca si cum as fi mut, iti vorbesc,
ca si cum, intre amandoi, am fi putut taia parti
din abilitatile pe care le avem,
am fi putut anihila creierul
si inca sa ne iubim...
Dragostea, ca un munte cu varful in jos,
 a descoperit echilibrul in pieptul meu.

Marius Gabureanu

 

 

 

 

Cuando te digo

 

Cuando te digo te quiero, eso va tan lejos,
en los territorios de la muerte aun corre
mi amor como una gacela arrastrando a su cuello
el collar de los dientes de un leopardo,
con su cuerpo con todo,
de como si tu, cuando te pusiste el anillo de matrimonio,
tendrías que haber llevado también las toneladas de roca
de donde fue extraído el oro.
Cuando te digo te quiero hay veces que no te lo digo,
como si fueras sorda, me escuchas,
como si fuera mudo, te hablo,
como si entre los dos, pudiéramos cortar partes
de las habilidades que tenemos,
pudiéramos aniquilar el cerebro
y aun seguirnos amando.
El amor es una montaña de punta abajo
que ha encontrado equilibrio en mi pecho.

 

 

XXXI...Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi - Mi corazón, el pájaro del desierto, ha encontrado su cielo en tus ojos

 

 

 

Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.

 

 Rabindranath Tagore

 

 

 

 

Mi corazón, el pájaro del desierto, ha encontrado su cielo en tus ojos.
Ellos son la cuna de la mañana, son el reino de las estrellas.
Mis canciones se pierden en sus profundidades.
Déjame se disparan en ese cielo, en su solitaria inmensidad.
Déjame escindir sus nubes y las alas extendidas en su sol.

 

 

 

My heart, the bird of the wilderness, has found its sky in your eyes.
They are the cradle of the morning, they are the kingdom of the stars.
My songs are lost in their depths.
Let me but soar in that sky, in its lonely immensity.
Let me but cleave its clouds and spread wings in its sunshine.

 

 

 

Iubesc acel fluture - Amo aquella mariposa

 

 

 

Si te iubesc la umbra venelor,
in acea lumina suava
filtrata prin piele si prin carne

cateva clopote inauntrul tau
fara corzi

si dintr-o data briza o raza de soare
te face sa suni
pe strazile inflorite ale sarutului

iubesc acel fluture cu aripi intredeschise
care refuza sa iti paraseasca trupul
si trebuie sa-i ofer pe cat cu putinta
trandafirul buzelor mele.

 

 

Marius Gabureanu 

 

 

 

 

Amo aquella mariposa

 

Te amo en la sombra de las venas

en esa luz suave filtrada por la piel

y por la carne

algunas campanas dentro de tu ser

sin cuerdas

y de repente una brisa

un rayo de sol

te hace sonar

por las calles florecidas de besos

amo aquella mariposa de alas entreabiertas

que se niega volar de tu cuerpo

y tengo que llevarle

la rosa de mis labios.