lunes, 31 de marzo de 2014

Dincolo de iubire - Más allá del amor




Toate ne ameninţă:
timpul care împarte pe viu,
precum macetele vipera,
pe cel care-am fost de cel ce voi fi,
conştiinţa şi transparenţa străbătută,
ochii, orbiţi de lumină,
numele noastre ce se înalţă între tu şi eu,
aidoma unor pustiuri neînvinse de vreo trompetă.
Nici visul cu imaginile răzbite,
nici delirul cu spuma-i profetică,
nici iubirea cu dinţi şi cu unghii,
nici ele nu ne ajung.
Dincolo de noi, la frontierele lui a fi şi a se afla,
ne cheamă o viaţă mai blândă.

Afară, noaptea respiră, cucereşte tării
doldora de frunzişuri, de oglinzi ce reflectă
fructe, gheare şi ochi,
de corpuri, făcându-şi drum spre alte corpuri.

Culcă-te aici, pe litoralul spumos,
nu cădea în melancolie:
tu de asemenea aparţii astei nopţi.
Răspândiţi-vă, zori, respiraţi,
pulsează, o, stea fragmentară,
cupă a zilei ce naşte,
pâine care înclini balanţa spre auroră,
pauză de sânge între prezent
şi alte noţiuni neconcepute.
 
Octavio Paz
 
 
Todo nos amenaza:
el tiempo, que en vivientes fragmentos divide
al que fui
del que seré,
como el machete a la culebra;
la conciencia, la transparencia traspasada,
la mirada ciega de mirarse mirar;
las palabras, guantes grises, polvo mental sobre la yerba,
el agua, la piel;
nuestros nombres, que entre tú y yo se levantan,
murallas de vacío que ninguna trompeta derrumba.
 
Ni el sueño y su pueblo de imágenes rotas,
ni el delirio y su espuma profética,
ni el amor con sus dientes y uñas nos bastan.
Más allá de nosotros,
en las fronteras del ser y el estar,
una vida más vida nos reclama.
 
Afuera la noche respira, se extiende,
llena de grandes hojas calientes,
de espejos que combaten:
frutos, garras, ojos, follajes,
espaldas que relucen,
cuerpos que se abren paso entre otros cuerpos.
 
Tiéndete aquí a la orilla de tanta espuma,
de tanta vida que se ignora y se entrega:
tú también perteneces a la noche.
Extiéndete, blancura que respira,
late, oh estrella repartida,
copa,

pan que inclinas la balanza del lado de la aurora,
pausa de sangre entre este tiempo y otro sin medida.
 
 
 


jueves, 27 de marzo de 2014

Sabilulungan..poate că nimicul ..quizá la nada / sea un estado

 
 
poate că nimicul
este o stare
în care moartea
 și-a construit
o piramidă răsturnată
poate că dragostea
este o iluzie
 în care se scaldă
nefericirea
ca-ntr-o piscină termală
poate că imaginea ta
 ca o gheisha pe retină
îmi va elibera mintea
și te va îmbrățișa
până dincolo de moarte
poate că zâmbetul tău
nu era pentru mine
dar ziua aceasta
 ca o ghilotină
mi-a retezat sufletul
transformându-l în pulbere
cu mirosul nopților
 în care tu nu vei mai
 
 
 
quizá la nada / sea
un estado / en el cual
la muerte se haya edificado
una pirámide invertida /
quizá el amor /
sea una ilusión / en la cual
se baña la desdicha /
como en una piscina termal
/ quizá tu imagen /
como una geisha en la retina /
libere mi mente /
y te abrace /
hasta después de la muerte
/ quizá tu sonrisa
/ no fuese para mí /
pero este día / como una
guillotina / me ha cercenado
al alma transformándola
en polvo / con
el aroma de las noches en
que / tú ya no estarás
 
 
 

martes, 25 de marzo de 2014

Sonet 145 Chiar dacă buzele-ţi ciopli - SONETO CXLV Esos labios que la propia mano del Amor dibujó

 

 
 
Chiar dacă buzele-ţi ciopli
Iubirea însăşi, tu-mi arunci
"Urăsc", deşi prea bine ştii,
Ţi-s rob în toate... Dar atunci
Se-nduioşează Ea, certând
În grabă, gura ce ştia
Doar graiul îngerilor, sfânt,
Şi dulce sfat îi dă, aşa:
"Sfârşeşte blând ce-ai început
Cum albe, zorile de sus
Urmează îngerul căzut
Al nopţilor"... Atunci ai spus
Cuvânt ce viaţă îmi dădu:
"Urăsc, dar nu pe tine, nu"...




 William Shakespeare

 

 Esos labios que la propia mano del Amor dibujó
susurraron el sonido que decía "te odio"
a mí que languidezco por ella
Pero cuando ella vió el estado en el que estaba
directo a su corazón vino la piedad
trocando esa lengua nunca tan dulce
que fue usada para dar una gentil condena;
Y a pesar de que fue algo para lamentar
ese "te odio" que ella alteró con un final
que le siguió como un gentil día
le sigue a la noche, como quien encuentra
el cielo que del infierno se aleja.
El odio de ese "te odio" ella alejó
y salvó mi vida diciendo "a tí no".

William Shakespeare




sábado, 22 de marzo de 2014

Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale -

 

 
Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale;
 Si-s ca zapada-n soare; ca ceara-n foc; si sunt
 Ca norul care fuge pe cer batut de vânt...
 Si în zadar, Madona, cer sprijin milei tale.
Din ochii-ti lovitura porni ucigatoare,
 Ca nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
 Si numai de la tine purced vânt, soare, foc,
 Cari m-au adus în asta nefericita stare.
Obrazul tau mi-i soare; gândirile-s sageata;
 Dorinta - foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
 Sa-mi ia vederea, sa ma aprinda si strapunga.
Iar îngerescul cântec si dulcile-ti cuvinte
 Cu gingasul lor suflu, care m-au scos din minte,
 Sunt vântul fara mila ce viata mi-o alunga.

Francesco Petrarca


Amor me ha puesto como blanco a flecha,
como al sol nieve, como cera al fuego,
y como niebla al viento; y ya estoy ronco
de pediros piedad, sin que os importe.

Salió el golpe mortal de vuestros ojos,
contra el que nada vale tiempo o sitio;
parece un juego, mas de vos proceden
el fuego, el sol y el viento en que me encuentro.

El pensamiento es flecha, sol el rostro,
fuego el deseo; así con estas armas
me hiere Amor, me ciega y me deshace;

y el canto angelical y las palabras,
y el dulce aliento donde no me salvo
son el aura y ante ella huye mi vida.
 
 

viernes, 21 de marzo de 2014

Cand iti spun - Cuando te digo

 
 

Cand iti spun te iubesc, ajung atat de departe,
ca o gazela fugarita prin teritoriile mortii
purtand la gat, ca salba, dintii unui leopard
cu corpul lui cu tot,
asa imi e iubirea,
ca si cum tu, cand ti-ai pus inelul de logodna,
ar fi trebuit sa porti si tonele de roca
de unde a fost extras aurul.
Cand iti spun te iubesc de multe ori  nici nu iti spun,
ca si cum ai fi surda, ma asculti,
ca si cum as fi mut, iti vorbesc,
ca si cum, intre amandoi, am fi putut taia parti
din abilitatile pe care le avem,
am fi putut anihila creierul
si inca sa ne iubim...
Dragostea, ca un munte cu varful in jos,
 a descoperit echilibrul in pieptul meu.
Marius Gabureanu
 
 
 
 
Cuando te digo
 
Cuando te digo te quiero, eso va tan lejos,
en los territorios de la muerte aun corre
mi amor como una gacela arrastrando a su cuello
el collar de los dientes de un leopardo,
con su cuerpo con todo,
de como si tu, cuando te pusiste el anillo de matrimonio,
tendrías que haber llevado también las toneladas de roca
de donde fue extraído el oro.
Cuando te digo te quiero hay veces que no te lo digo,
como si fueras sorda, me escuchas,
como si fuera mudo, te hablo,
como si entre los dos, pudiéramos cortar partes
de las habilidades que tenemos,
pudiéramos aniquilar el cerebro
y aun seguirnos amando.
El amor es una montaña de punta abajo
que ha encontrado equilibrio en mi pecho.
 
 

miércoles, 19 de marzo de 2014

XXXI...Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi - Mi corazón, el pájaro del desierto, ha encontrado su cielo en tus ojos

 
 
 
Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.
 
 Rabindranath Tagore
 
 
 
 
Mi corazón, el pájaro del desierto, ha encontrado su cielo en tus ojos.
Ellos son la cuna de la mañana, son el reino de las estrellas.
Mis canciones se pierden en sus profundidades.
Déjame se disparan en ese cielo, en su solitaria inmensidad.
Déjame escindir sus nubes y las alas extendidas en su sol.
 
 
 
My heart, the bird of the wilderness, has found its sky in your eyes.
They are the cradle of the morning, they are the kingdom of the stars.
My songs are lost in their depths.
Let me but soar in that sky, in its lonely immensity.
Let me but cleave its clouds and spread wings in its sunshine.
 
 
 


martes, 18 de marzo de 2014

Iubesc acel fluture - Amo aquella mariposa

 
 
 
Si te iubesc la umbra venelor,
in acea lumina suava
filtrata prin piele si prin carne

cateva clopote inauntrul tau
fara corzi

si dintr-o data briza o raza de soare
te face sa suni
pe strazile inflorite ale sarutului

iubesc acel fluture cu aripi intredeschise
care refuza sa iti paraseasca trupul
si trebuie sa-i ofer pe cat cu putinta
trandafirul buzelor mele.
 
 
Marius Gabureanu 
 
 
 
 
Amo aquella mariposa
 
Te amo en la sombra de las venas
en esa luz suave filtrada por la piel
y por la carne

algunas campanas dentro de tu ser
sin cuerdas

y de repente una brisa
un rayo de sol
te hace sonar
por las calles florecidas de besos

amo aquella mariposa de alas entreabiertas
que se niega volar de tu cuerpo
y tengo que llevarle
la rosa de mis labios.
 

 


lunes, 17 de marzo de 2014

Din sufletul tau - Dame de tu alma



Din sufletul tau de as avea
cat varful unui spin
as face acolo un cuib
ca o pasare colibri

daca m-ai iubi cand ar fi innorat
cu muscaturi de lumina
ce coaguleaza fara doar si poate
saruturi de petrol

daca m-ai condamna sa pot face focul
din ceea ce s-a extins

spune-mi ce animal
iti vine sa fii
cand carnea mea ti se ofera
fara a se compromite


mandibula ta
mi s-a batut in cuie
pe intinzatura gatului
ca o gradina de sange
invadata de fluturi albi

daca nu ar fi mult sa cer
as cere
ca pentru fiecare secunda sa imi dai doi sani
iar eu
pentru fiecare san ti-as da doua secunde
din viata

si ne-am juca asa mereu.
 
 
 
Dame de tu alma

Dame de tu alma
la punta de una espina
y haré de eso un nido
como los colibrí

ámame cuando esté nublado
con pellizcos de luz
que coagulan irremisiblemente
tus besos petroleo

condéname a poder hacer fuego
de lo extinguido

dime que animal
te provoca ser
cuando mi carne se te ofrece sin compromiso

tus mandíbulas
se clavan en mi cuello
como un jardín de sangre
invadido por mariposas blancas

te habla mi piel a gritos de mar
cuando desordenas las olas

por si fuera mucho pedir
dame por cada segundo dos senos
y te daré por cada seno dos segundos
de mi vida

sigamos ese juego para siempre.
 
 
 


domingo, 16 de marzo de 2014

Cuib de porumbei... Iubito, in aceasta umbra a pinului - Nido de palomas

 
 

 Iubito, in aceasta umbra a pinului
proiectata pe sanii tai
de lumina lunii
se vad porumbei gangurind
si ma intreb daca e indicat inca sa te sarut,
n-as vrea ca inima sa iti bata mai tare de emotie
si sa se sperie si sa  plece in zbor
acesti martori tacuti
ce se simt protejati de o imbratisare de-a noastra,
ca si cum impreuna am fi
un cuib de iarba
care nu inceteaza sa parfumeze aerul....

Marius Gabureanu
 
 
 
Nido de palomas
 



Amor, en esa sombra del pino
proyectada en tu pecho
por la luz de la luna
se ven palomas amándose
y me pregunto si debo seguir besándote,
no vaya ser que tus latidos incrementen
y haga volar a esos testigos callados
que encuentran protección en nuestro abrazo
de como si juntos somos nido
hecho de hierbas
que no deja de perfumar el aire....
 
 

 


sábado, 15 de marzo de 2014

Amintirile - Los recuerdos

 
 
 
Amintirile, un inutil infinit
Singure, însă, şi limpezi pe marea neatinsă
În mijlocul mugetelor nesfârşite…

Marea,
Glas al unei măreţii libere,
Dar nevinovăţie potrivnică amintirilor,
Grăbită să şteargă dulcile urme
Ale unui gând credincios…

Marea, dezmierdările-i indiferente,
Atât de sălbatice şi atât de mult aşteptate,
Şi-n agonia lor,
Mereu prezentă, mereu înnoită,
În treazul gând agonia…

Amintirile,
Zadarnică revărsare
De nisip mişcător,
Ce nisipul n-apasă
Ecouri scurte necontenite,
Mute ecouri ale rămasului bun
De la clipele ce fericite păreau…
 
Giuseppe Ungaretti
 
 
Los recuerdos
 
Los recuerdos, inútil infinito,
pero solos y unidos contra el mar, intacto,
en medio de estertores infinitos…
 
El mar,
voz de una libre grandeza
pero inocencia enemiga en los recuerdos,
tan rápido en borrar las huellas dulces
de un pensamiento fiel…
 
El mar, sus blanduras indolentes
tan feroces y esperadas tanto, tanto,
y en su agonía,
presente siempre, renovada siempre,
en el despierto pensamiento, la agonía.
 
Los recuerdos,
el revolverse vano
de arena que se mueve
sin pesar sobre la arena,
 
ecos breves y lentos,
sin voz, ecos de los adioses
a minutos que parecían felices
 
 

viernes, 14 de marzo de 2014

Slujește - Sirve

 
 
 
Peste tot in Natură trăiește dorința de a sluji.
Vântul slujește, apa slujește.
Când găsești un lăstar, fii tu cel care il sădește !
Dacă observi o greșeală, fii tu cel care o corectează !
Iar dacă întâmpini sarcină pe care toată lumea o ocolește, asumă-ți tu angajamentul!
 Este o mare fericire când esti bun si sănătos, dar mai mare este fericirea dacă știi să slujesti.
Să nu crezi ca doar un mare serviciu are valoare !
 Există și bucuria micilor servicii, de exemplu când uzi grădina,
faci ordine intre carți sau piepteni părul ciufulit al unei fetițe.
Să nu crezi ca a sluji este munca oamenilor mici !
Și Dăruitorul Vietii si al Luminii, Dumnezeu, slujeste și cu drept L-am putea numi :

 EL, CARE SLUJESTE !

 Zilnic ne priveste mâinile si ne intreaba :
-Ai slujit azi ? Pe cine ? Oare un copac ? Un prieten ? Mama ?
Multumesc că mi-ai permis să te slujesc.
 
 
 
Gabriela Mistral (Chile) -Premiul Nobel pentru poezie
 
 
Toda naturaleza es un anhelo de servicio.
Sirve la nube, sirve el viento, sirve el surco.
Donde haya un árbol que plantar, plántalo tú;
Donde haya un error que enmendar, enmiéndalo tú;
Donde haya un esfuerzo que todos esquivan, acéptalo tú.
Sé el que aparta la piedra del camino, el odio entre los
corazones y las dificultades del problema.
 
Hay una alegría del ser sano y la de ser justo, pero hay,
sobre todo, la hermosa, la inmensa alegría de servir.
Que triste sería el mundo si todo estuviera hecho,
si no hubiera un rosal que plantar, una empresa que emprender.
 
Que no te llamen solamente los trabajos fáciles
¡Es tan bello hacer lo que otros esquivan!
Pero no caigas en el error de que sólo se hace mérito
con los grandes trabajos; hay pequeños servicios
que son buenos servicios: ordenar una mesa, ordenar
unos libros, peinar una niña.

Aquel que critica, éste es el que destruye, tu sé el que sirve.
El servir no es faena de seres inferiores.
Dios que da el fruto y la luz, sirve.
Pudiera llamarse así: "El que Sirve".
 
Y tiene sus ojos fijos en nuestras manos y nos
pregunta cada día: ¿Serviste hoy? ¿A quién?


¿Al árbol, a tu amigo, a tu madre?
 
 

 

jueves, 13 de marzo de 2014

O poveste..spusă de Andrea Bocelli - Andrea Bocelli narra un cuento ..

 
 
O tanara sotie insarcinata a fost spitalizata
pentru un simplu atac de apendicita. 
Doctorii au trebuit sa-i aplice niste gheata pe stomac,
si cand tratamentele s-au incheiat medicii i-au sugerat sa avorteze copilul,
i-au spus ca era cea mai buna solutie,
pentru ca bebelusul se va naste cu o dizabilitate,
dar tanara si curajoasa sotie a decis sa nu avorteze,
si copilul s-a nascut.

Acea femeie era mama mea, si copilul eram eu.
Poate sunt partinitor, dar pot spune ca a fost alegerea corecta.
Si sper ca asta va incuraja multe mame care se afla
uneori in situatii dificile in acele momente cand viata e complicata,
dar vor sa salveze viata copilasului lor.
 
In loc de "la revedere" voi canta un cantec vechi
pe care copiii mei il adora si sper sa va placa si voua.
Pentru ca le-a placut, l-am inregistrat in ultimul meu album.
 Cantecul e frumos pentru ca e un cantec voios ce exprima fericire :

Asa vreau sa traiesc
cu soarele pe fata
si cant fericit, gratios,
asa vreau sa traiesc
cu aerul de munte
pentru ca incantarea
nu ma costa nimic.

Andrea Bocelli cuenta que propusieron el aborto a su madre :


)

miércoles, 12 de marzo de 2014

INVATAND - APRENDIENDO

 
 
 
  Dupa un anumit timp, omul învată să perceapă diferenta subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să învete ...

 că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învată să-şi construiască toate drumurile bazate astăzi şi acum, pentru că terenul lui "mâine" este prea nesigur pentru a face planuri ... şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însa la jumatatea drumului.

Şi după un timp, omul învată că dacă e prea mult, pană şi căldura cea dătătoare de viaţa a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria gradină şi-şi împodobeste propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, si invată că intradevar poate suporta, că întradevar are fortă, că întradevar e valoros, şi omul învată şi învată ... şi cu fiecare zi învată.

Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că iţi oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
 Cu timpul întelegi că doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fară a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îti dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovăraşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

 Ajungi cu timpul să întelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai tărziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
 Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să faca rău celui rănit.

 Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.
 Cu timpul întelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui să nu mai fie la aceeaşi intensitate.
 Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.

 Cu timpul iţi dai seama că fiecare experientă trăită alături de fiecare fiintă, nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele să nu mai fie aşa cum sperai.
 Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

 Cu timpul vei vedea că deşi te simti fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt...
 Cu timpul vei învăta că încercand să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubesti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.

 Dar din păcate, se învată doar cu timpul...




 Jorge Luis Borges

APRENDIENDO     

 
Después de un tiempo, uno aprende la sutil diferencia entre sostener una mano y encadenar un alma, y uno aprende que el amor no significa acostarse y una compañía no significa seguridad, y uno empieza a aprender...

Que los besos no son contratos y los regalos no son promesas, y uno empieza a aceptar sus derrotas con la cabeza alta y los ojos abiertos, y uno aprende a construir todos sus caminos en el hoy, porque el terreno de mañana es demasiado inseguro para planes... y los futuros tienen una forma de caerse en la mitad.

Y después de un tiempo uno aprende que si es demasiado, hasta el calor del sol quema. Así que uno planta su propio jardín y decora su propia alma, en lugar de esperar a que alguien le traiga flores.

Y uno aprende que realmente puede aguantar, que uno realmente es fuerte, que uno realmente vale, y uno aprende y aprende... y con cada día uno aprende.
 Con el tiempo aprendes que estar con alguien porque te ofrece un buen futuro significa que tarde o temprano querrás volver a tu pasado.

Con el tiempo comprendes que sólo quien es capaz de amarte con tus defectos, sin pretender cambiarte, puede brindarte toda la felicidad que deseas.
 Con el tiempo te das cuenta de que si estás al lado de esa persona sólo por acompañar tu soledad, irremediablemente acabarás no deseando volver a verla.

 Con el tiempo entiendes que los verdaderos amigos son contados, y que el que no lucha por ellos tarde o temprano se verá rodeado sólo de amistades falsas.
 Con el tiempo aprendes que las palabras dichas en un momento de ira pueden seguir lastimando a quien heriste, durante toda la vida.
 Con el tiempo aprendes que disculpar cualquiera lo hace, pero perdonar es sólo de almas grandes.
 
 Con el tiempo comprendes que si has herido a un amigo duramente, muy probablemente la amistad jamás volverá a ser igual.
Con el tiempo te das cuenta que aunque seas feliz con tus amigos, algún día llorarás por aquellos que dejaste ir.
Con el tiempo te das cuenta de que cada experiencia vivida con cada persona es irrepetible.

Con el tiempo te das cuenta de que el que humilla o desprecia a un ser humano, tarde o temprano sufrirá las mismas humillaciones o desprecios multiplicados al cuadrado.
Con el tiempo aprendes a construir todos tus caminos en el hoy, porque el terreno del mañana es demasiado incierto para hacer planes.
Con el tiempo comprendes que apresurar las cosas o forzarlas a que pasen ocasionará que al final no sean como esperabas.

 Con el tiempo te das cuenta de que en realidad lo mejor no era el futuro, sino el momento que estabas viviendo justo en ese instante.
Con el tiempo verás que aunque seas feliz con los que están a tu lado, añorarás terriblemente a los que ayer estaban contigo y ahora se han marchado.
Con el tiempo aprenderás que intentar perdonar o pedir perdón, decir que amas, decir que extrañas, decir que necesitas, decir que quieres ser amigo, ante una tumba, ya no tiene ningún sentido.

 Pero desafortunadamente, solo con el tiempo...


 
 

martes, 11 de marzo de 2014

Singuri - Solos

 
 
 
Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
 Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.
 
Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şi e noapte neagră-afară...
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate...
Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate
Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
 

Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte, 
Ploaia cântă tot mai tare...
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.
 
George Toparceanu

 
 
 
Solos
 
Duerme!... Una ola de aire húmedo traje conmigo a casa.
Temblando, se apagó la llama de la vela en la mesa,
ahora sólo brilla el ojo del fuego en la chimenea,
como una piedra de rubí, en la dulce sombra parpadea.
 

Sopla el viento de la lluvia en la ventana
y afuera una noche negra acecha...
y en la cuneta una canción de violín sollozando,
monótona, susurrando la historia de un tiempo olvidado.
A través de las cortinas no pasa ni un solo rayo.
 

Sino la oscuridad amiga que nos domina de lejos,
y nos separa la felicidad de gente y pasiones.
Sólo yo vigilo en la noche,
la lluvia canta cada vez más fuerte... y me acerco,
para abrir con un beso tus ojos negros.
 
 

Goală ești simplă, ca o mână de-a ta, netedă, pământeană, rotundă, transparentă, ai linii ca luna, umbre ca pomii, goală ești subțir...