sábado, 8 de febrero de 2014

Sonet XXXIX....Oh! cum te pot cânta cum se cuvine - Soneto XXXIX...¿Cómo puedo elogiarte con modestia

 
 
 
 
Oh! cum te pot cânta cum se cuvine,
Când toată eşti tot ce am eu mai bun?
Ce haznă are-o rugă pentru mine,
Când ruga tot de dragul tău o spun?
 
Chiar şi aşa, trăind-o separat,
Iubirea nu mai poartă-acelaşi nume,
Dar împărţind-o, te-aş fi înzestrat
Cu tot ce numai ţie-ţi se cuvine.
 
Absenţă, eşti supliciu dovedit,
Când tihna ta nu-mi e-ngăduitoare,
Să destind timpu-n gânduri de iubit.
Sunt timp şi gânduri dulci decepţii oare?
 
Mă-nvaţă toate cum să fac iar doi,
Ruga-i în van, departea mea rămâi.
 
Willliam Shakespeare
 
 
 
 
 
Soneto XXXIX...
 
 
¿Cómo puedo elogiarte con modestia 
cuando tú eres de mí la mejor parte? 
¿Qué me puede otorgar mi propio elogio 
y qué hago con tu elogio sino el mío? 
Vivamos separados, y que pierda 
su nombre de indiviso nuestro amor, 
para que pueda darte, al separarnos, 
lo que mereces tú, tú solamente. 

¡Oh ausencia, cuál sería tu suplicio, 
si tu amarga quietud no nos dejara 
burlar al tiempo en el amor pensando, 
engaño dulce del pensar y el tiempo, 

y no enseñaras a hacer dos con uno, 
aquí elogiando a quien está distante!
 
 
 

Goală ești simplă, ca o mână de-a ta, netedă, pământeană, rotundă, transparentă, ai linii ca luna, umbre ca pomii, goală ești subțir...